În pragul sezonului de încălzire, sectorul energetic reapare în atenția publică, având o încărcătură economică, politică și socială. Discuțiile publice se axează pe marginea prețurilor gazelor naturale pentru populație, transparența procesului achizițiilor acestora și posibilitatea reducerii prețurilor pentru consumatori. Mesajele actorilor politici sunt diverse și adesea contradictorii.
Impactul semnificativ al creșterii prețurilor la resursele energetice din 2022 a dus la o sărăcire a populației și scădere a competitivității agenților economici, coborându-i sub pragul existenței. Păturile social-vulnerabile și cu venituri reduse, în special cei din zonele rurale, dar și reprezentanții businessului cu consumuri energetice semnificative au fost cei mai grav afectați. Chiar dacă au fost decise reduceri de prețuri pentru energia electrică, energia termică și gazele naturale pe parcursul anului 2023, acestea au acoperit doar parțial majorările anterioare. Spre exemplu, prețul de retail al gazelor naturale s-a majorat de peste 6 ori. Mai mult ca atât, compensările la contor alocate la începutul anului curent de către autoritățile centrale nu au fost semnificative și nu au îmbunătățit considerabil situația socială.
Fluctuațiile de pe piețele internaționale și regionale, precum și prețurile ridicate de pe piața internă, atrag atenția comercianților internaționali asupra pieței interne a gazelor naturale a Republicii Moldova ca o oportunitate de afaceri. Apropierea imediată de Ucraina, care deține cele mai mari capacități de stocare și comercializare a gazelor naturale, adaugă interes acestui context. Mai mult ca atât, în Ucraina s-au stocat peste 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale pentru comerțul regional, iar capacitățile de stocare din țările UE sunt ocupate la maximum.
Cadrul normativ și piața internă creează oportunități pentru livrarea gazelor naturale la prețuri mai ieftine, decât cele oferite și reglementate de companiile subsidiare ale Moldovagaz, controlată preponderent de Gazprom și Guvernul Republicii Moldova. Angajamentele internaționale asumate, practicile internaționale și acțiunile întreprinse de autorități sunt atât de superficiale și, deși creează oportunități pentru liberalizarea piețelor energetice, sunt procese tergiversate.
Angajamentele asumate în cadrul Acordului de Asociere/DCFTA și statutul de membru al Comunității Energetice al UE prevăd preluarea și implementarea Pachetului III energetic. Acestea implică restructurarea profundă a proceselor decizionale în piața energiei electrice și a gazelor naturale, liberalizarea accesului la piață, transparentizarea tranzacțiilor comerciale și garantarea dreptului consumatorilor de a-și alege furnizorii indiferent de apartenența lor la piața reglementată sau cea liberă.
Cu toate amendamentele legislative pentru transpunerea celor mai bune practici în domeniu și reglementările secundare adoptate, atât în piața energiei electrice, cât și cea a gazelor naturale, rămân rigide și reglementate la prețuri fixe. Acest aspect împiedică opțiunea alegerii libere a furnizorilor și descurajează apariția furnizorilor independenți. În țările UE, majoritatea furnizorilor de energie electrică și gaze naturale sunt liberi și independenți, ceea ce contrastează cu situația din Republica Moldova, unde majoritatea gazului natural este furnizat de companiile subsidiare ale Moldovagaz, care reprezintă un monopolist integrat pe verticală pe această piață.
Implementarea cerințelor și regulilor prevăzute în Pachetul III energetic trebuie să creeze condițiile necesare pentru îmbunătățirea și securizarea furnizării de gaze pe piața internă, stimulând apariția de noi jucători pe piață și furnizori licențiați. De asemenea, ar trebui să faciliteze integrarea în piața regională, reducând pozițiile de monopol, în special în sectorul gazelor naturale, unde Moldovagaz deține o poziție dominantă atât pe piața furnizării și distribuției de gaze naturale.
Cu toate acestea, deciziile luate de Comisia Situații Excepționale, in special cea din 31 mai 2023, precum și ANRE contribuie la consolidarea pozițiilor companiilor monopoliste pe piața reglementată a gazelor naturale și energiei electrice, fără a oferi perspective clare de liberalizare sau deschidere pentru furnizorii liberi (aplicarea unor plăți la schimbarea furnizorilor contrar practicii și legislației europene). În lipsa unor progrese la deschiderea corespunzătoare a pieței, Secretariatul Comunității Energetice a concluzionat că nu se vor produce schimbările și îmbunătățirile necesare. Autoritățile moldovenești trebuie să asigure adoptarea și implementarea legislației secundare. Eforturile autorităților la modificarea cadrului legal și gestionarea crizei energetice nu sunt suficiente. În pofida faptului că sunt licențiate 25 de companii pentru furnizarea gazelor naturale, politicile autorităților și practicile monopoliștilor blochează practic procesul de liberalizare.
Chiar dacă cadrul legal este armonizat cu cel european, în lipsa unei voințe politice de creare a unui mediu propice pentru liberalizarea pieței și eliminarea blocajelor birocratice populația și mediul de afacere nu vor avea acces la prețuri adecvate și competitive la resursele energetice. În pofida existenței unei proceduri de schimbare a furnizorului de gaze naturale, in practică acest proces este extrem de birocratizat și imposibil de realizat.
În ceea ce privește aspectele legale ale schimbării furnizorului, ținem să menționăm că, în temeiul art.80 al Legii cu privire la gazele naturale nr.108 din 27.05.2016, consumatorul final are dreptul la alegerea liberă şi la schimbarea furnizorului fără perceperea unei taxe, cu condiția că şi-a onorat obligațiile de plată a gazelor naturale consumate față de furnizorul actual.
Procedura de schimbare a gazelor naturale de către consumatorul final este reglementată de Regulamentul privind procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale, aprobat prin Hotărârea ANRE nr.363/2020 din 25.09.2020.
Schimbarea furnizorului de gaze naturale se efectuează în termen de cel mult 20 de zile calendaristice din data depunerii cererii de către consumatorul final. Data schimbării furnizorului de gaze naturale se consideră ziua întocmirii și semnării actului de control al echipamentului de măsurare de către operatorul de sistem, în condițiile Regulamentului.
Procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale cuprinde următoarele etape:
- negocierea clauzelor contractuale de către consumatorul final și furnizor nou;
- depunerea de către consumatorul final/ furnizorul nou, în temeiul procurii, a cererii de schimbare a furnizorului de gaze naturale, fie la sediul furnizorului actual sau la adresa poștală electronică a furnizorului;
- notificarea furnizorului nou și operatorului de sistem la rețeaua căruia este racordat locul de consum despre primirea cererii de schimbare a furnizorului în prima zi lucrătoare ulterioară primirii cererii;
- în termen de cel mult 7 zile de la data expedierii cererii, consumatorul final este obligat să achite toate facturile emise de furnizorul actual pentru gazele naturale consumate precum și toate penalitățile, calculate pentru consumul de gaze naturale la locul (-rile) de consum pentru care a fost inițiată procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale.
- procedura de schimbare a furnizorului se consideră suspendată pentru locul (-rile) de consum la care există datorii până la achitării de către consumatorul final a facturilor emise.
- prezentarea de către operatorul de sistem a informațiilor privind locul de consum la care se preconizează schimbarea furnizorului, în conformitate cu pct.16 din Regulament;
- controlul echipamentului de măsurare și citirea indiciilor echipamentului de măsurare la data schimbării furnizorului;
- furnizarea gazelor naturale de către furnizorul nou;
- emiterea și expedierea consumatorului, în termen de cel mult 2 săptămâni de la schimbarea furnizorului, a facturii de plată finale pentru gaze naturale consumate conform contractului de furnizare a gazelor naturale încheiat cu furnizorul actual.
- achitarea de către consumatorul final a contravalorii consumului de gaze naturale conform termenelor stabilite de Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale nr.113/2019 din 19.04.2019.
Echipa Lex-Econ Consulting


Lasă un răspuns