LEX-ECON Consulting

În procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, sectoarele agriculturii și industriei sunt cruciale pentru economia națională, dar sunt expuse la riscuri semnificative datorită cerințelor stricte ale acquis-ului comunitar, competiției pe piața unică și particularităților economice ale Moldovei.

Agricultura contribuie cu circa 12-15% la PIB și angajează peste 40% din forța de muncă, în timp ce industria (inclusiv sectorul agroalimentar si industria ușoară) sunt motoare importante ale exporturilor. Alinierea la standardele UE oferă unele  oportunități, dar implică și riscuri majore care trebuie negociate și gestionate atent pentru a evita impactul negativ asupra economiei și populației.

Liberalizarea accesului la terenurile agricole pentru persoanele și companiile străine este un aspect sensibil în procesul de aderare la Uniunea Europeană, deoarece implică alinierea la principiile pieței unice, care includ libera circulație a capitalului (capitolul 4 din acquis-ul comunitar). În același timp, statele candidate au o anumită flexibilitate în negocierea condițiilor, mai ales în domeniul agriculturii (capitolul 11), datorită importanței strategice a terenurilor agricole pentru securitatea alimentară și coeziunea socială.

UE cere statelor membre să asigure libera circulație a capitalului, inclusiv dreptul persoanelor fizice și juridice din alte state membre de a achiziționa terenuri agricole fără discriminare. Aceasta este o cerință de bază a pieței unice, prevăzută în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (articolele 63-66).

Unica flexibilitate admisă este prin faptul că statele candidate pot negocia perioade de tranziție pentru liberalizarea pieței terenurilor agricole, pentru a proteja interesele naționale și a preveni speculațiile. Aceste perioade sunt de obicei limitate (5-7 ani) și trebuie justificate temeinic în timpul negocierilor. Ignorarea completă a liberalizării nu este posibilă, deoarece contravine principiilor pieței unice. Statele care refuză să se alinieze riscă blocarea negocierilor pe capitolul 4 – Libera circulație a capitalului.

Cu toate acestea normele și practica europeană permite derogări temporare sau restricții motivate, mai ales în cazuri de interes național, securitate alimentară sau protecție socială. De exemplu, statele pot impune condiții precum rezidența sau activitatea agricolă reală pentru cumpărători, dar aceste restricții nu pot discrimina cetățenii UE.

Unele state membre aplică reglementări specifice (ex. limitarea suprafeței deținute de un singur proprietar sau cerințe de utilizare agricolă) pentru a preveni speculațiile, dar acestea trebuie să fie proporționale și nediscriminatorii.

În acest sens, Polonia a înregistrat cele mai bune rezultate a negocierilor de aderare la UE. Astfel, Polonia nu a menținut un monopol exclusiv al cetățenilor săi, dar restricțiile temporare au fost eficiente în protejarea intereselor naționale. Mai mult ca atât, a reușit să negocieze cea mai lungă perioadă de tranziție de 12 ani, ceea ce nu a reușit nici o altă țară din Europa Centrală sau din Sud-est.

România, ca și Moldova, avea o agricultură fragmentată și o populație rurală semnificativă. Prețurile scăzute ale terenurilor agricole au generat temeri privind achizițiile masive de către străini. România a negociat o perioadă de tranziție de 7 ani (2007-2014) pentru liberalizarea pieței terenurilor agricole. În această perioadă, cetățenii UE puteau achiziționa terenuri doar dacă demonstrau că desfășoară activități agricole reale și respectă reglementările naționale. Astfel, România a devenit o destinație atractivă pentru investitorii străini, dar a introdus reglementări pentru a limita speculațiile. Cu toate acestea, circa 50% din terenurile agricole sunt deținute de investitori străini sau companii cu capital străin, ceea ce a generat dezbateri privind securitatea alimentară.

În prezent, legislația Moldovei (Legea nr.1308/1997 privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului) restricționează dreptul străinilor de a achiziționa terenuri agricole, permițând doar cetățenilor moldoveni și companiilor cu capital majoritar moldovenesc să facă acest lucru. Aceasta este o practică frecventă în țările candidate, dar va trebui ajustată în procesul de aderare.

Moldova va trebui să deschidă piața terenurilor agricole pentru cetățenii și companiile din UE, cel puțin parțial, pentru a respecta acquis-ul. Totuși, poate negocia o perioadă de tranziție pentru a proteja fermierii locali și a preveni achizițiile speculative, mai ales având în vedere fragmentarea ridicată a terenurilor (media de 1,2 hectare pe gospodărie) și sărăcia rurală.

Ignorarea liberalizării nu este fezabilă, deoarece ar bloca negocierile pe capitolele 4 – libera circulație a capitalului și 11 – agricultura. În schimb, Moldova poate solicita derogări temporare sau condiții specifice, similare altor state din regiune.

În final, liberalizarea terenurilor agricole este un angajament inevitabil pe termen mediu, dar practica internațională și experiența ultimilor ani arată că poate fi amânat (prin negocieri active și argumentate) cu doar 5–7 ani de la aderare. Aceasta, va provoca critici interne frecvente și justificate, ceea ce va însemna pierderea controlului asupra resursei strategice a terenului. Nicio țară UE nu a reușit să mențină permanent monopolul asupra terenurilor agricole pentru propriii cetățeni – dar reglementările indirecte pot întârzia sau limita fenomenul. Moldova ar trebui să negocieze o perioadă de tranziție, dar și să pregătească mecanisme interne de protecție a fermierilor (subvenții, credit agricol, politici anti-speculă etc.).

Adițional, există un șir de alte angajamente in domeniul agriculturii care pot provoca un șir de riscuri și neconformităţi pentru producătorii noștri autohtoni și anume:

Neconformitatea cu standardele UE privind siguranța alimentară și calitatea. UE impune standarde stricte în materie de siguranță alimentară, trasabilitate, certificare și igienă. Multe ferme moldovenești, în special cele mici și mijlocii, nu au capacitatea financiară sau tehnică pentru a se alinia la aceste standarde, ceea ce riscă excluderea lor de pe piața UE, inclusiv cea internă care va aplica activ normele europene. Procese active care au deja loc pe piață – substituirea produselor autohtone cu cele de import conforme și certificate conform standardelor europene. Drept rezultat va fi pierderea accesului la piața unică, reducerea exporturilor agricole (care reprezintă peste 50% din exporturile Moldovei) și scăderea veniturilor pentru fermieri, în special în zonele rurale, unde sărăcia este deja ridicată.

Fragmentarea terenurilor și productivitatea scăzută. Agricultura Moldovei este dominată de ferme mici, fragmentate (media este de 1,2 hectare pe gospodărie), cu productivitate scăzută și tehnologii învechite. Acquis-ul UE (capitolul 11 – Agricultură și Dezvoltare Rurală) cere competitivitate, ceea ce dezavantajează micii fermieri în fața concurenței din statele membre. Odată cu aplicarea normelor europene in materie de sprijin gospodăriile mari vor primi mai multe subvenții si suport din partea statului. Astfel, vom avea scăderea veniturilor pentru micii fermieri, accentuarea sărăciei rurale și riscul de excludere a gospodăriilor mici de pe piață.

Impactul schimbărilor climatice. Secetele frecvente și schimbările climatice afectează culturile agricole (ex. cereale, fructe), reducând randamentele. Standardele UE privind agricultura durabilă (ex. Politica Agricolă Comună) cer practici ecologice, dar adaptarea rapidă este costisitoare, ceea ce va aduce pierderi de producție, insecuritate alimentară și scăderea veniturilor pentru fermieri.

Negocierea acquis-ului comunitar pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană reprezintă un proces complex, care implică alinierea legislației, standardelor și practicilor naționale la cele ale UE. Acest proces va avea un impact semnificativ asupra principalelor sectoare ale industriei moldovenești, generând atât oportunități, cât și provocări.

a) Sectorul energetic. UE impune diversificarea surselor de energie și reducerea dependenței de importurile de gaze naturale și energie electrică din est. Negocierea capitolului energetic al acquis-ului va accelera investițiile în eficiență energetică și surse regenerabile, dar nicidecum nu va genera prețuri si tarife joase la resursele energetice. Tendința generală va fi aplicarea unor prețuri comensurabile cu cele din piața UE.

Pe de altă parte, securitate energetică și modernizarea infrastructurii energetice și adoptarea standardelor UE costă enorm de mult și necesită investiții substanțiale, dificil de susținut de o economie mică. Astfel, împrumuturile atrase și costul deservirii lor vor deveni o povară nu doar pentru bugetul de stat dar si populație.

Cu toate acestea, Moldova rămâne vulnerabilă la șocurile energetice din cauza dependenței de importurile de gaz și electricitate, agravată de tensiunile geopolitice din regiune.

b) Sectorul industrial și manufacturier. Odată cu semnarea și aplicarea Acordului de asociere cu UE, Republica Moldova a obținut acces liber si necondiționat pe piața comunitară. Cu toate acestea, volumul exporturilor și ponderea comerțului cu țările UE a rămas relativ stabil la nivel de 64-67%. Criza ofertei de mărfuri autohtone competitive face imposibilă realizarea prognozelor de creștere a exporturilor spre țările UE până la 90%.

Industria moldovenească suferă de productivitate scăzută și concurență limitată, ceea ce face dificilă alinierea la standardele UE. Lipsa forței de muncă calificate și emigrarea masivă și rata scăzută de angajare (cea mai mică din Europa) limitează capacitatea sectorului de a răspunde cerințelor UE.

Impunerea și respectarea normelor de mediu și calitate necesită investiții în modernizarea fabricilor, ceea ce face imposibilă dezvoltarea acestor industrii și va afecta întreprinderile mici și mijlocii. Costurile la resursele energetice mult peste media europeană scade dramatic din competitivitatea produselor autohtone pe piața internă și externă, ceea ce nu stimulează atragerea investițiilor in sector, ba chiar reorientează producătorii autohtoni spre migrare de business in alte jurisdicții și piețe.

Experiența altor state candidate (ex. România, Bulgaria, Croația, Serbia) evidențiază câteva vulnerabilități și îngrijorări comune, care sunt specifice si pentru Moldova si anume:

1. Capacitate administrativă slabă: Asemănător României și Bulgariei în anii 2000, Moldova se confruntă cu o capacitate administrativă limitată pentru a negocia și implementa acquis-ul, mai ales în domenii precum justiția, guvernanța, agricultura și protecția mediului. Acest lucru va tergiversa negocierile.
2. Corupția sistemică: Ca în cazul Ucrainei și al Balcanilor de Vest, corupția rămâne o problemă majoră, afectând încrederea investitorilor și capacitatea de a implementa reforme.
3. Dependența economică: La fel ca alte state candidate, Moldova este vulnerabilă și dependentă de importuri (ex. energie) și la șocuri externe.
4. Rezistența la reforme: Experiența Serbiei și a Muntenegrului arată că rezistența elitelor politice și a grupurilor de interese poate încetini alinierea la standardele UE.
5. Conflictul transnistrean: Spre deosebire de alte state candidate, Moldova are un conflict separatist nerezolvat, care complică negocierile, în special în domenii precum securitatea frontierelor și comerțul exterior. Planul Moldovei de aderare în doi pași (excluzând temporar Transnistria) este, mai degrabă o excepție greu de acceptat pentru țările UE, în același timp riscant din perspectiva unității teritoriale. Examinarea Moldovei în pachet de aderare cu Ucraina și pretinsele interese ale acesteia față de regiunea transnistreană pot amâna aderarea Moldovei la UE pentru o perioadă nedeterminată de timp. 
6. Sărăcia extremă: În anul 2025 nivelul sărăciei absolute este de peste 34%, fiind cea mai săracă țară din Europa, Moldova se confruntă cu provocări financiare mai acute decât alte state candidate, limitând capacitatea de a finanța reformele necesare și stimula investițiile in economia reală.
7. Emigrarea masivă: Rata ridicată a emigrării (cea mai mare din Europa) și îmbătrânirea populației reduc forța de muncă disponibilă, afectând toate sectoarele economice. În ultimii ani numărul persoanelor angajate scade într-un ritm galopant de peste 33 mii persoane.

Considerând multitudinea de viitoare angajamente si reforme necesare de realizat și implementat, aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană până în anul 2027 sau 2028 este o țintă mult prea ambițioasă, care depinde de mai mulți factori, incluzând progresul în negocierile de aderare, contextul geopolitic, alinierea la acquis-ul comunitar și evoluția situației din Ucraina.

Chiar dacă formal, Moldova a lansat oficial negocierile de aderare la UE pe 25 iunie 2024, simultan cu Ucraina, în cadrul primei conferințe interguvernamentale de la Luxemburg. Procesul de negociere a început cu faza de screening sau examinarea legislației naționale în raport cu acquis-ul UE. Chiar dacă există o deschidere și suport din partea structurilor europene, finalizarea negocierilor nu echivalează cu aderarea la UE, care necesită ratificarea tratatului de aderare de către toate statele membre UE. Aderarea Moldovei la UE fiind examinată în pachet cu procesele integraționiste din Ucraina pot crea un șir de impedimente la tot parcursul negocierilor și aderării la UE. 

Pe de altă parte, experiența altor state din Europa centrală și de sud-est arată că negocierile și/sau aderarea la UE sunt procese complexe și implică resurse umane si dedicație enormă din partea țărilor candidate care trebuie să progreseze. Astfel, Croația care a aderat la UE in anul 2013, procesul a durat 10 ani (2003-2013), incluzând 6 ani de negocieri, în ciuda unei economii mai dezvoltate și a unei stabilități politice mai mari decât cea din Moldova. Croația a fost nevoită să implementeze reforme ample în justiție și să rezolve dispute de frontieră, ceea ce sugerează că Moldova ar putea întâmpina dificultăți similare.

România și Bulgaria au aderat in anul 2007. Aceste țări au avut nevoie de 7 ani de negocieri (1998-2004) și au beneficiat de un context geopolitic favorabil după căderea Cortinei de Fier. Totuși, ambele au fost admise cu deficiențe în justiție și corupție, fiind supuse Mecanismului de Cooperare și Verificare. Moldova ar putea urma un model similar, dar criteriile de aderare sunt acum mult mai stricte.

Balcanii de Vest (ex. Muntenegru, Serbia): Muntenegru, considerat un lider în procesul de aderare, negociază din 2012 și nu are încă o dată clară de aderare, din cauza reformelor lente și a veto-urilor politice ale unor țări membre UE. Acest lucru indică riscul ca Moldova să fie blocată de state membre precum Ungaria, care prioritizează Balcanii de Vest față de Moldova și Ucraina.

Aderarea Moldovei la UE până în 2027 sau 2028 este extrem de dificilă și doar teoretic posibilă. Decuplarea de Ucraina ar putea accelera procesul, dar aceasta depinde de deciziile politice ale țărilor membre UE. Cu toate acestea, capacitățile instituționale limitate și multitudinea de angajamente pot afecta calitatea și rezultatele negocierilor de aderare. Este cert, că viteza de aderare va determina calitatea și multitudinea angajamentelor asumate, ceea  ce adesea poate afecta interesele globale și sectoriale ale Moldovei pe termen scurt și mediu de timp.