După mai multe decizii ale instanțelor judecătorești și a Curții Constituționale, la 4 octombrie 2023 Guvernul a 3-a dată a încercat să pună în aplicare un mecanism discriminator și neconstituțional de sustragere a mijloacelor bănești sub forma aplicării unor tarife neîntemeiate pentru tranzitul agentului termic prin apartamente deconectate de la sistemul centralizat de încălzire. În acest sens, s-a aprobat Hotărârea Guvernului nr. 752 din 04.10.2023 pentru modificarea Regulamentului cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor și condițiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire și alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191/2002.
Ținem să amintim că anterior ceva similar s-a încercat de a fi introduse prin următoarele acte normative:
– Hotărârea Guvernului Nr.191 din 19.02.2002 despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condițiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă, care a fost declarată neconstituțională prin Hotărârea nr. 4 pentru controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr. 92 din 29 mai 2014 cu privire la energia termică și promovarea cogenerării și din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002;
– Ordin MIDR nr.184 din 31.10.2022 cu privire la aprobarea Metodologiei privind repartizarea consumului de energie termică și a costului aferent acestui consum între consumatorii unui bloc locativ conectați la sistemul colectiv de alimentare cu energie termică, care se baza pe pct.4 al Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale nr.45 din 31 octombrie 2022, care și-a pierdut valabilitatea la sfârșitul anului 2023 după anularea stării de urgență.
Este de menționat că această decizie afectează interesele economice și sociale a peste 26,8 mii de familii din mun. Chișinău apartamentele cărora au fost debranșate de la sistemul centralizat de încălzire. Mai mult ca atât, aproximativ 17 mii din apartamente din mun. Chișinăuy și cca 4,6 mii din mun. Bălți nu au primit compensații pentru căldură din Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice.
Expertiza juridică a Hotărârii Guvernului nr.752 din 04.102.2023 denotă caracterul ei abuzivă, absolut ilegală și pasibilă a fi declarată neconstituțională reieșind din următoarele argumente:
I. Lipsa abordării individualizate a situației fiecărui apartament
Noua Metodologie contravine constatărilor anterioare ale Curții Constituționale expuse în Decizia nr.4 din 03.03.2022 privind controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr. 92 din 29 mai 2014 cu privire la energia termică și promovarea cogenerării și din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002 și anume:
-
Consumul fiecărui apartament nu este individualizat, calculele sunt făcute în baza unor evaluări teoretice ale unor experți care au făcut doar unele măsurări pe teren la unele tipuri de apartamente cu generalizare ulterioară, ceea ce în esență exclude abordarea individualizată a consumului și erori enorme in calcule și estimări;
-
Estimările efectuate fac abstracție de la poziționarea fizică a apartamentelor în cadrul blocului (etajul, amplasarea pe scară, vecinătatea, etc.), dar și poziționarea geografică și în spațiu a blocului în întregime, inclusiv față de soare și factorii ce influențează pierderile de căldură (bloc situat pe colină, în altitudine joasă, expus la vânturi, etc.), factori extrem de importanți în repartizarea consumului de energie termică în cadrul blocului locativ;
-
În formula de calcul din Metodologie au fost introduse, poziții suplimentare legate de consumurile de gaze naturale și energie electrică din apartamentele debranșate. Astfel, în lipsa consumurilor de energie facturile pentru energia termică ai apartamentelor debranșate cresc exponențial și esențial. În aceste condiții, nu s-a ținut cont de eficiență energetică și pașaportul tehnic al apartamentelor și blocului de locuit (grosimea pereților, înălțimea podurilor, izolarea termică, diametrul rețelelor termice, etc.);
-
În metodologie se ignoră total și nu se ia în calcul faptul că apartamentele debranșate contribuie și ele la încălzirea spațiilor comune, inclusiv în perioadele dintre sezoanele de încălzire. Astfel, nu există o formulă de compensare a schimbului de căldură și energie termică cedată de apartamentele debranșate.
Metodologia aprobată stabilește o obligație generală pentru achitarea serviciilor de încălzire în cazul apartamentelor debranșate de la sistemul centralizat de încălzire, fără a lua în considerare circumstanțele specifice ale fiecărui apartament în parte.
Astfel, concluzionăm că autorii acestei reglementări au avut o abordare simplistă prin aplicarea uniformă și nejustificat a tarifelor pentru energia termică la apartamentele debranșate de la sistemul centralizat de încălzire. O simplă, prezență a țevilor prin apartament sau în apropierea acestuia implică un cost pentru agentul termic.
II. Caracterul juridic neclar al prestațiilor impuse proprietarilor apartamentelor
Art. 25 al Legii nr.75 din 30.04.2015 cu privire la locuințe prevede că: „(1) Persoanele fizice şi juridice care beneficiază de servicii publice de gospodărie comunală sînt obligate să achite contravaloarea serviciilor prestate, conform facturilor primite, în termenul prevăzut de contractul încheiat între operator şi consumator”.
O prevedere similară după esența este stabilită în art.51 și anume: „(4) Plata pentru serviciile prestate necontorizate în locuință se efectuează conform indicatorilor contoarelor instalate la bloc şi se repartizează de către administrator pentru fiecare locuință necontorizată în funcție de suprafața ei totală. Plata pentru serviciile comunale şi necomunale utilizate în locurile de uz comun şi pentru funcționarea ascensoarelor se efectuează în baza unui regulament aprobat de către Guvern.”
Prevederile nominalizate stabilesc o normă generală prin care beneficiarul unui serviciu locativ comunal trebuie să achite contravaloarea serviciului prestat în baza unei facturi/bon de plată înaintat de prestatorul de serviciu. Din norma respectivă în raport cu principiul constituțional de acces liber la justiție, reiese și posibilitatea contestării documentului de plată în cazul că beneficiarul nu este de acord cu volumul sau valoarea serviciului prestat.
În acest context, prevederile unei hotărâri de Guvern prin care se impune plata anumitor servicii comunale nici în baza contractului și nici în baza unui contor la bloc, încălcă dreptul de proprietate a persoanelor din apartamente debranșate, consacrat în art.46 din Constituție. Astfel, pe baza metodologiei a fost pusă existența pierderilor normative de energie termică în încăperile tehnice (etaje tehnice şi subsoluri) care mențin în stare funcțională sistemele inginerești de alimentare cu apă şi de canalizare în perioada rece, necesitatea încălzirii locurilor de uz comun şi imposibilitatea deconectării coloanelor de încălzire tranzitorii.
În final concluzionăm că tariful majorat la energia termică care se menține ca urmare a ineficienței activității de administrare a întreprinderii Termoelectrica SA, și aceasta se datorează managementului defectuos al întreprinderii. Taxarea apartamentelor debranșate de la sistemul centralizat de încălzire în mod discriminatoriu, nejustificat și abuziv nu poate servi sursă de venit pentru compania Termoelectrica și acoperirea cheltuielilor și pierderilor din sistem. Astfel, similar cazurilor precedente se impune o adresare la Curtea Constituțională pentru luarea unei decizii suplimentare la acest subiect, reieșind din ultimele evoluții ale cadrului normativ aprobat de Guvern.
Echipa Lex-Econ Consulting


Lasă un răspuns